
NOUTĂȚI
Câmpina. Alianța pentru Prahova a înregistrat dosarele de candidatură la BEC
Candidatul Alianței PSD - ProRomânia, Nicolae Moisescu, alături de colegi și voluntari, a continuat acțiunea de ecologizare
Astfel, duminică, 16 august, Nicolae Moisescu și colegii săi s-au orientat spre zona unde s-au aflat pista de motocros și poligonul. ”PSD și ProRomânia doresc să tragă un semnal de alarmă asupra iresponsabilității aruncării gunoaielor pe spațiile verzi”, a spus Nicolae Moisescu.
CONFERINȚĂ DE PRESĂ. Lansarea oficială a candidatului Alianței pentru Prahova, Nicolae Moisescu, la funcția de primar al municipiului Câmpina
Conferința de presă organizată cu prilejul acestui eveniment politic a scos în evidență atât mesajele invitaților organizației PSD Câmpina, senatorul și fostul ministru de externe Titus Corlățean, președintele CJ Prahova Bogdan Toader, președintele interimar al filialei locale a PRO România – Liviu Davidescu, cât și mesajele candidatului Nicolae Moisescu adresate câmpinenilor și al președintelui interimar al PSD Câmpina, consilierul municipal Livia Lupu.
Mesajul pentru câmpineni al candidatului PSD, Nicolae Moisescu:
„Gândesc această alianţă ca un fel de restartare a motoarelor social-democrate pentru un viitor mai bun al câmpinenilor. Ne vom uni forţele să ducem mai departe şi pe tărâmuri mult mai bune acest oraş frumos, care este al doilea ca mărime din Prahova. Din nefericire, în ultimii 16-20 de ani a avut o conducere locală de dreapta care a stagnat dezvoltarea acestui oraş pentru că a fost o conducere fără viziune şi care a fost marcată de scandaluri de corupţie. Îmi propun împreună cu echipa PSD, împreună cu aliaţii noştri din ProRomânia şi respectiv PPU (social-democrat) să ajungem să creştem acest oraş aşa cum ne dorim cu toţii.
Programul meu de guvernare locală este un program clar, fără promisiuni ce se bazează pe cinci priorităţi importante pentru oraşul Câmpina:
– O Câmpină conectată – este o Câmpină care să fie în permanentă discuţie şi în dialog cu cetăţenii oraşului şi ne dorim să digitalizăm toate procesele administrative
– O Câmpină activă – prin care să încurajăm afacerile şi mediul de afaceri local
– O Câmpină sănătoasă – dorim, mai ales în contextul actual, să facem investiţii în infrastructură şi în programe locale de sănătate
– O Câmpină educată şi culturalizată – dorim să promovăm valorile locale şi să avem un acces mai uşor către cultură şi educaţie
– Restructurarea, modernizarea şi transparentizarea administraţiei locale în folosul câmpinenilor.”
Senatorul Titus Corlățean a venit la Câmpina pentru a susține Alianța PSD - ProRomânia și pe candidatul Nicolae Moisescu
Prezența unor lideri de la București și Ploiești demonstrează importanța pe care Partidul Social Democrat o acordă Câmpinei în perspectiva alegerilor locale din 27 septembrie 2020. Și, să recunoaștem, s-a întâmplat destul de rar acest lucru. Gazde au fost Livia Lupu – unul dintre membrii conducerii interimare a PSD Câmpina, Nicolae Moisescu – candidatul la Primăria Câmpina, Andrei Duran și Anda Frâncu – consilieri locali, alți membri ai organizației locale a PSD, dar și Liviu Davidescu – președintele ProRomânia Câmpina.
Acțiune de ecologizare pe dealul Muscel a echipei PSD Câmpina
Am organizat o acțiune de ecologizare a dealului Muscel împreună cu echipa și cu ajutorul câtorva câmpineni care au avut bunăvoința să se alăture acțiunii noastre. Este îmbucurător faptul că spiritul civic este întâlnit la toate categoriile de vârstă. Acțiunea noastră a fost motivată de dorința de a trage un semnal de alarmă asupra aruncării iresponsabile a gunoiului și de a-i responsabiliza pe cei ce aleg să își petreacă timpul liber în zonele de agrement ale Câmpinei. Vrem o Câmpina sănătoasă și curată, tocmai de aceea avem nevoie de mai multă implicare din partea cetățenilor. Acțiunea se va repeta și în weekend-urile viitoare, așa că vă aștept cu toată căldura alături de noi!”, a declarat Nicolae Moisescu, lider PSD și candidat al Alianței PSD – ProRomânia la funcția de primar al municipiului Câmpina.